miercuri, 31 august 2011

Conacul de la Solesti / Vaslui

Un loc plin de semnificatii si de povesti dintr-o lume apusa: conacul Rosetti-Solescu de la Solesti, pe drumul dintre Vaslui si Iasi. Locul unde a trait o parte din viata si s-a stins Elena Cuza (prima) Prima Doamna a Romaniei.

Nesimtirea si indolenta romaneasca va distruge in curand inca loc istoric. Sportul national al furtului fierului "vechi", care de multe ori reprezinta basoreliefuri, placi inscriptionate sau ornamente de pe monumente, al dezmembrarii cladirilor istorice pentru a face un cotet de pasari din caramizi furate, nesimtirea care se generalizeaza in societatea romaneasca, incompententa si ignoranta autoritatilor, de multe ori chiar si a mostenitorilor, duc in fiecare zi mostenirea istorica a acestei tari la dezastru. Suntem rai si prosti sau, cel putin, inconstienti. Probabil ca nici nu mai putem fi salvati. Multimea de locuri istorice batjocorite pe care le-am vazut in toate zonele tarii m-au facut sa spun ca - la modul ideal - ele ar trebui mutate intr-o alta tara. Intr-o tara cu un popor civilizat, care stie sa pastreze ceea ce a mostenit, care repara ceea ce s-a stricat, un popor care pretuieste frumusetile si comorile culturale lasate de cei care i-au precedat.

Solesti - o invitatie la o plimbare in jurul conacului, pe iarba neingrijita unde pasc vaci si dorm caini ai nimanui, cu balegi si gunoaie la fiecare cativa pasi. O vizita in conacul devastat, printre excremente, gunoaie si dovezi ale primitivismului celor care au acces zilnic la el, furand tot ceea ce poate fi folosit in batatura sau ars pe foc.

Bucurati-va de vizita!:





























luni, 29 august 2011

Grigore Ioan din Dumbravesti, Prahova

Grivita, 30 August 1877. In orele sfarsitului de dupa-amiaza, in urma cu exact 134 de ani, un om simplu de la tara, soldat in Batalionul 2 Vanatori de Munte, intra direct in Istorie.
La al patrulea atac al zilei asupra redutei Grivita I, soldatul Grigore Ion captureaza drapelul otoman intr-o inclestare dramatica in interiorul redutei, fapta ce-i va fi rasplatita cu avansarea la gradul de sergent, decorarea de catre Domnitorul Carol I cu Ordinul Steaua Romaniei in grad de Cavaler si de catre Imparatul Alexandru II cu Crucea Sfantu Gheorghe clasa a IV-a.

Sergentul Grigore Ioan, fotografiat la senectute:


Veteranul poarta cu mandrie in piept rasplata tarii si a doi suverani:

1. 1877 - Ordinul Steaua Romaniei in grad de Cavaler, tip de Razboi
2. medalie neidentificata inca
3. 1877 - Medalia Virtutea Militara de Razboi, clasa a II-a
4. 1877 - Crucea Sfantul Gheorghe clasa a IV-a
5. 1906 - Medalia Jubiliara Carol I, tip Militari
6. 1878 - Crucea Trecerea Dunarii
7. 1878 - Medalia Aparatorii Independentei
8. 1878 - Medalia Romano-Rusa a Razboiului 1877-1878

Monumentul din comuna Dumbravesti, Judetul Prahova:



Troita din comuna:


duminică, 28 august 2011

Lot D. Georgescu / 1926 / strapungerea tunelului Teliu

Va solicit ajutorul la identificarea unei persoane care a contribuit la construirea Tunelului Teliu, finalizat in 1926, si care a participat la festivitatea strapungerii tunelului, la data de 24 Octombrie 1926.

Lotul contine si doua fotografii. Ar fi senzational daca cineva l-ar putea identifica si sa-mi dea informatii asupra acestui om, caruia as vrea sa-i perpetuez memoria printr-un articol. Va multumesc pentru ajutor !

Medalia de 45 mm diametru:



Distinctia "Construirea Tunelului Teliu"



Plicul de prezentare al distinctiei:


Fotografia 1:


Fotografia 2:


Plicul invitatiei:


Invitatia, cu marcarea locului la masa a invitatului:


sâmbătă, 27 august 2011

Prizonier de razboi in Romania

Sunt in posesia unei insigne americane care are conexiune cu istoria Romaniei - "Ex-POW's in Romania" si am convingerea ca prezentarea ei in limba romana este o premiera:


Fara sa am detalii asupra istoriei ei, pot presupune ca este creata de o organizatie a veteranilor escadrilelor care au participat la bombardamentele asupra Romaniei. Prin momentul achizitiei ei si prin felul de executie, pare a fi din anii '90, cel mai probabil creata in preajma aniversarii a 50 de ani de la bombardamentele Aliatialor asupra Romaniei si probabil ca a aparut in perioada de pregatire a celor cateva vizite pe care veteranii USAF le-au facut in Romania la mijlocul anilor '90.

Dupa cea mai credibila si detaliata sursa pe care am avut-o la dispozitie (Prof. Dr. Alexandru Dutu - "Bombardamente anglo-americane asupra României şi tratamentul aplicat prizonierilor de război americani"), se pare ca numarul prizonierilor americani in Romania a fost de 1.117.

Acestia au fost capturati dupa aterizarea fortata sau parasutarea din avioanele avariate, in cursul operatiunii Tidal Wave asupra rafinariilor din zona Ploiestiului de la 1 August 1943, precum si in timpul bombardamentelor din perioada 4 Aprilie - 19 August 1944.

Tratamentul de care au beneficiat prizonierii americani a fost excelent, marturiile lor fiind adesea exprimate prin superlative. O parte dintre ei au fost internati intr-o tabara de prizonieri la Timisul de Jos si sunt aproape celebre fotografiile cu ei jucand cricket, volei, bridge, cantand, citind la soare sau razand. Acestia au fost cei mai norocosi, dar si cei din alte tabere de prizonieri au beneficiat de un tratament foarte bun, avand conditii de viata foarte bune pentru statutul de prizonier si beneficiind chiar si de solda din partea statului roman (!), in conformitate cu gradul fiecaruia. Alt detaliu remarcabil este ca dupa uzarea uniformei purtate in momentul capturarii, prizonierii au fost echipati cu uniforme romanesti de aviatie.

Remarcabil este si faptul ca statul roman a refuzat repetatele cereri germane de predare a prizonierilor, lucru care cu siguranta ar fi avut consecinte negative asupra lor.

Evacuarea prizonierilor s-a facut rapid dupa trecerea Romaniei de partea Aliatilor, acestia fiind transportati in primele zile ale lui Septembrie 1944 la baze din Italia.

Perioada de prizonierat in Romania a fost considerata de unii prizonieri americani ca fiind o adevarata vacanta si nu este de mirare ca au aparut asociatii ale fostilor prizonieri de razboi in Romania si ca multi dintre ei au venit cu placere sa revada locurile dupa 50 de ani de la acel moment tragic din viata lor, dar incheiat intr-un mod atat de fericit.

Revenind la insigna, aceasta este confectionata dintr-un aliaj metalic alb, probabil Cu-Ni-Zn, anvergura aripilor este de 31 mm, iar inaltimea de 12 mm, fiind prevazuta pe revers cu ac de prindere orizontal, cu sistem de asigurare de tip "nuca".


Este cu siguranta o insigna fabricata in cel mult cateva sute de exemplare, luand in considerare numarul de prizonieri si cei 50 de ani de la momentul prizonieratului, perioada in care o parte dintre cei care au fost prizonieri de razboi in Romania au trecut in nefiinta.

Am cumparat-o printr-un intermediar de la un dealer de medalii din Statele Unite, prin 2001-2002, dar este posibil sa mai existe cateva exemplare in Romania, daruite de americani fostilor inamici la revederea dupa 50 ani.
In masura in care voi afla ce asociatie / ce escadrila a emis-o si cand, voi reveni cu informatii pertinente.





joi, 25 august 2011

Societatea Nationala Ortodoxa a Femeilor Romane

Pe fondul curentului feminist din ce in ce mai puternic in ultimul sfert al secolului XIX in Statele Unite ale Americii si in mare parte din statele din Europa, in Romania prinde contur o miscare feminista, cu prioritati sociale si culturale, urmate de preocupari politice dupa realizarea Marii Uniri.

Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane a luat fiinta in Mai 1910, la initiativa unui comitet de stralucite femei din elita societatii acelor vremuri, in fruntea carora s-a aflat Alexandrina Cantacuzino, "Principesa", nora celebrului latifundiar si om politic Gheorghe Grigore Cantacuzino "Nababul". Dintre fruntasele comitetului de initiativa pentru crearea Societatii Ortodoxe Nationale a Femeilor Romane se mai disting Elena Odobescu, Zoe Ramniceanu si Anastasia Filipescu.

Nasterea acestei societati are aerul romantic al acelor ani, anuntul fiind facut de Alexandrina Cantacuzino in fata Catedralei Mitropolitane din Bucuresti, intr-una din duminicile lunii Mai 1910, la sfarsitul liturghiei. Asistenta, formata din protipendada Bucurestiului, dar si din oameni simpli, precum si diverse personalitati politice si bisericesti, a salutat initiativa.

Societatea a capatat personalitate juridica prin sanctionarea de catre Rege a Decretului nr. 4062 / 28 Decembrie 1910, publicat in Monitorul Oficial nr. 255 / 1911 si avea ca scop declarat "unirea sufletelor şi mobilizarea energiilor pentru educaţia religioasă a tinerilor, pentru ajutorarea familiilor aflate în dificultate, pentru susţinerea Bisericii”.
Societatea isi propunea apararea credintei ortodoxe si a bisericii stramosesti, dezvoltarea culturala, educarea copiilor din punct de vedere religios si national, acte de caritate, cresterea si sprijinirea integrarii sociale a orfanilor.

Societatea s-a aflat sub patronajul Mitropolitului Primat Atanasie Mironescu si sub protectia Majestatii Sale Regele Carol I si a Reginei Elisabeta. Ca simbol al societatii a fost aleasa "crucea de otel invesmantata in panglica tricolora".
Prima presedinta a societatii a fost decana de varsta a comitetului de initiativa, doamna Anastasia Filipescu, urmata - dupa moartea acesteia in Decembrie 1918 - de doamna Alexandrina Cantacuzino.

Aderarea pe scara larga a femeilor din toate categoriile sociale a dus la crearea de filiale in toate orasele mari ale Vechiului Regat. Resursele societatii au devenit din ce in ce mai consistente, putandu-se crea mici asezaminte filantropice pentru cei aflati in nevoie.

In timpul Primului Razboi Mondial, sediile societatii au fost transformate in spitale ad-hoc pentru tratarea ranitilor si a bolnavilor. Alaturi de Crucea Rosie, societatea a avut o mare contributie in vindecarea celor suferinzi, membrele participand activ ca sore de caritate la efortul urias implicat de razboi si de raspandirea maladiilor.
In contextul razboiului, mentorul societatii si ingerul sau pazitor a devenit noua Suverana, Marea Regina Maria, "Mama Ranitilor".

Perioada interbelica a avut, ca intreaga societate romaneasca, suisuri si coborasuri, pe fondul lipsurilor dupa Marele Razboi, cu revenire spre mijlocul anilor '20, apoi al crizei de la sfarsitul acelei decade, urmata de inflorirea de la mijlocul anilor '30, pana la declansarea celui de-al doilea macel a secolului XX.

Dupa intrarea la 22 Iunie 1941 a Romaniei in al Doilea Razboi Mondial, pe masura ce frontul se indeparta, Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane si-a asumat rolul misionar in Basarabia eliberata de sub sovietici, atat in sprijinirea redarii bisericilor scopului religios - transformate de bolsevici in magazii (in cel mai fericit caz  !), precum si de ajutorare a orfanilor si ranitilor, dar si al bolnavilor.
O actiune memorabila a societatii este organizarea Craciunului 1941 pentru trupele romane la Odesa.

Sfarsitul razboiului a adus o perioada extrem de dificila, atat in context politic, cat si economic - marea seceta, lipsurile imense dupa razboi si - mai ales ! - prezenta ocupantului sovietic ce si-a impus un guvern marioneta la Bucuresti, si-au pus amprenta asupra anvergurii activitatii societatii. In cele din urma, dupa proclamarea abuziva a Republicii Populare Romane, noua putere a desfiintat toate organizatiile din societatea civila, Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane trecand in istorie, la fel ca si alte mari societati sau asociatii care au reprezentat piloni ai evolutiei statului in diverse domenii - Cultul Eroilor, Liga Navala, Asociatia Romana pentru Propaganda Aviatiei, ... ...

De-a lungul existentei sale, Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane a emis diverse medalii, care erau purtate in piept la festivitati, suspendate de o funda tricolora, o paglica ingusta inodata in forma de fluture, trecuta prin inelul de prindere al medaliei. Tricolorul original s-a pierdut cu timpul si nu l-am inlocuit cu replici actuale pentru ca nu am gasit textura matasoasa la latimea dorita ... Nici pasmanteria nu mai e ce-a fost odata !...

Medaliile initiale, de la 1910, cu design profund religios:






Probabil mijlocul anilor '20:



1925 - apar pe avers Stefan cel Mare si Imparatul Constantin cel Mare:









- Parohia Sfanta Vineri, Bucuresti, 1938



Fara sa am o sursa de informare indubitabila asupra acestui subiect, dar pe baza experientei mele in medalistica romaneasca, pot presupune ca urmatoarea medalie este emisa de o filiala a Societatii Ortodoxe Nationale a Femeilor Romane:

- Parohia Cotroceni, Bucuresti, 1927



De asemeni, pot presupune ca si medalia "Craciunul Armatei 1944" este emisa tot de Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane:



Din ceea ce cunosc, cele de mai sus reprezinta prima prezentare a unei selectii de medalii emise de Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane. In situatia in care voi gasi surse bibliografice asupra lor si vreuna dintre informatiile prezentate mai sus necesita o corectie, voi proceda in conformitate si tacit.